Mama (8 martie 2011)

Sentimentele nu se masoara in cuvinte,  nu au margini, dar pot fi citite pe chip. Un zambet dulce, o voce calda, vorbe duioase, o mangaiere blanda… Cat de zadarnica imi pare incercarea de a descrie emotia pe care o simt cand vorbesc despre persoana careia ii datorez totul; viata, fericirea, dragostea, cunoasterea! Sa o iubesc, ar fi putin, sa o admir, nu ar fi suficient, sa o respect, ar fi doar o infima parte din tot ce merita…Ea este leaganul de alinare in momentele de tristete, este vorba domoala ce ma incurajeaza, este lumina de la care primesc putere. Ea ma indruma, ea ma invata, ea ma intelege. Ea ma sfatuieste si ma ajuta. Ma sustine cu optimismul ei si ma cearta cu intelepciune. Inima ei este un adanc abis la capatul caruia gasesc intotdeauna iertare. Dragostea pentru adevar, pentru dreptate cerne pe chipul ei un zambet exigent atunci cand gresesc la fel cum primavara presara flori firave peste pamantul rece atunci cand afara este inca zapada. Sa fiu buna, rabdatoare si sensibila am invatat de la ea ; si… ca o comoara pe care inca o rascolesc, caut sa descopar binele in simplitatea calitatilor ei. E o forta magica, o perfectiune inefabila;  bunatatea si caldura  din sufletul ei. Sentimentele mele sunt mai puternice si mai transparente decat orice vorbe frumoase. Cuvintele palesc, isi pierd intelesul si puterea, in fata ta, Mamă!!!